 |
| Hugo Grotius (1583-1645) |
De
câțiva ani, Europa, ca un simptom al unei evoluții politice mai
largi, a ajuns să fie invadată de mișcări politice populiste,
care își spun cu emfază suveraniste. Scena politică românească,
puternic afectată de boala mimetismului, nu face notă discordantă
din acest punct de vedere. Membrii unor partide politice precum AUR,
POT sau SOS afirmă că sunt suveraniști, în sensul că sunt
atașați valorilor inerente unui principiu extrem de important al
dreptului internațional: suveranitatea națională. Prin această
poziționare, actori politici controversați, precum Călin Georgescu
și George Simion, duc în derizoriu un principiu pe care nu doar că
nu îl înțeleg, dar îl schimonosesc de o manieră specifică
regimului ceaușist, atât de atașat suveranității și
independenței naționale, perpetuând, la nivelul percepției
publice, ideea că România nu ar mai avea destulă — dacă nu
deloc — suveranitate națională. Ca și cum bunul suprem, în
raporturile cu celelalte state, ar fi suveranitatea absolută, văzută
ca libertate absolută. În cele ce urmează, voi puncta câteva
aspecte importante, într-un stil didactic, potrivit publicului larg,
pentru a se înțelege perfect ce este principiul suveranității
naționale în epoca contemporană.
