Groenlanda, nodul gordian al relației transatlantice

Orice împătimit al istoriei cunoaște, cât de cât, povestea „nodului gordian”, dar, pentru cititorii care s-ar putea să nu cunoască foarte bine aventurile militare ale lui Alexandru cel Mare, este bine să reluăm puțin această poveste. În secolul al IV-lea î.Hr., Frigia, o regiune din Asia Mică, era parte a Imperiului Persan. Principalul oraș al Frigiei era Gordion. Într-unul dintre templele acestui oraș se afla un car de luptă cu un nod extrem de complicat. Legenda transmisă de sursele istorice spunea că cel care va dezlega nodul va stăpâni Asia. Alexandru cel Mare a atacat Imperiul Persan în anul 334 î.Hr. și a ajuns la Gordion. Fie din superstiție, fie ca un foarte bun politician, care a înțeles valoarea propagandistică a profeției, a ales să taie cu sabia nodul, arătând nu doar că va fi stăpânul Asiei, ci și modul în care va ajunge să o stăpânească: cu sabia.

Ați putea să vă întrebați ce legătură are această poveste istorică, cu iz de legendă și mai puțin de fapt istoric, cu pretențiile repetate ridicate de administrația Donald Trump asupra insulei Groenlanda, cea mai mare insulă din lume, cu o suprafață de peste 2,1 milioane de kilometri pătrați. Ei bine, afirmațiile președintelui Trump despre cât de vitală este Groenlanda pentru securitatea SUA și modalitatea prin care dorește să intre în posesia acestui teritoriu seamănă foarte mult cu soluția aleasă de regele Macedoniei în anul 334 î.Hr.

Cronica unei agresiuni anunțate

Text scris pe 2 noiembrie 2025

Ave, Trumpulea! Murăturile te salută! O să fie minunat dacă autoproclamatul „The King” va decide să atace Venezuela. Nu de alta, dar va înțelege toată planeta, din nou, cât de mult valorează gargara aia cum că orice stat, mare sau mic, sărac sau bogat, este egal în fața legilor internaționale. Dacă ne mai cântă și ceva despre suveranitatea națională, cu alte versuri, dar pe aria lăsată moștenire de Bush Jr., cu atât mai bine, căci cine ar mai putea să-i bată obrazul lui Putin, arătându-i legislația internațională, când SUA, farul democrației și drepturilor omului, recidivează, călcând în picioare principii sacre ale dreptului internațional.

Da, Maduro nu are arme nucleare ca Saddam. Sigur, nici Saddam nu a avut arme nucleare ca Saddam, dar nu trebuie să ne mai încurcăm în detalii. În orice caz, din moment ce Bush senior l-a arestat pe Noriega, în 1989, tot un traficant de droguri, la fel ca Maduro, după cum zice Trumpulea, de ce suveranul de la Casa Albă nu l-ar aresta pe numitul Maduro, care are neobrăzarea să patroneze o țară cu rezerve enorme de petrol și, pe față, e prieten cu toți ăia cu care Trumpulea ar vrea să fie prieten, dar, oricât s-a rugat de ei, nu l-au primit încă în gașca dictatorilor.

When the Law Falls Silent, Force Speaks

It is perfectly clear that, no matter how democratic a country may be domestically, its foreign policy borrows very little from the rule of law. This is also the case of the United States, which—however much it claims to be democratic and morally superior to, say, Russia or China—has far too many moments in its recent history in which it acted exactly as it wanted, not as it should have. Obviously, when you criticize someone, you should look not at who is doing the criticizing, but at what is being said. But sometimes—and this is such a case—it is also worth looking at who is speaking, at the one pointing the finger, always at others.

The arrest of the Maduro couple by U.S. special forces represents a blatant violation of international law. Anyone with even a superficial knowledge of the field knows this. Yes, by all available evidence, Maduro was—if he no longer is—a dictator. If you asked me, everyone should live in countries governed by democratic regimes. But no one asks me, and no one ever will. That being said, we must be realistic and relate to what is, not to what we would like to be. Maduro should have been overthrown by his own people, if they could and wanted to do so. I know, it sounds cynical, but what is the alternative: for the United States to come and “set things right” anywhere, anytime, and however it wishes?

Când dreptul tace, vorbește forța

Este cât se poate de clar faptul că, indiferent cât de democratică este o țară pe plan intern, politica sa externă nu împrumută prea multe caracteristici de la statul de drept. Acesta este și cazul SUA, care, oricât s-ar pretinde de democratică și superioară din punct de vedere moral în raport cu, să zicem, Rusia ori China, are în istoria recentă mult prea multe momente în care a procedat exact cum a vrut, nu cum ar fi trebuit. Evident, atunci când critici pe cineva nu trebuie să te uiți la cine critică, ci la ce spune. Dar, câteodată — și acesta este un asemenea caz — e bine să te uiți și la cine spune, la cel care arată cu degetul, întotdeauna spre ceilalți.

Arestarea soților Maduro de către trupele speciale americane reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional. Asta o știe oricine cunoaște, chiar și superficial, respectivul domeniu. Da, după toate evidențele, Maduro a fost — că nu mai este — un dictator. Dacă m-ar întreba cineva pe mine, toți oamenii ar trebui să locuiască în țări conduse de regimuri democratice. Dar nu mă întreabă nimeni pe mine și nici nu mă va întreba vreodată. Acestea fiind spuse, trebuie să fim realiști și să ne raportăm la ceea ce este, nu la ceea ce ne-am dori. Maduro trebuia răsturnat de propriul său popor, dacă acesta putea și voia să facă asta. Știu, sună cinic, dar care este alternativa: să vină SUA și să facă ordine oriunde, oricând și oricum vrea?