Furtuna se amână

 Să începem cu o recapitulare:

1. România a cunoscut 35 de ani de proastă guvernare, care a însemnat corupție, nepotism, incompetență și hoție;

2. România a aderat la NATO și UE, dar aceste realizări nu au fost fructificate de clasa politică la justa lor valoare;

3. O mare parte dintre români trăiesc în continuare în sărăcie și excludere, ceea ce face ca, astăzi, să vorbim de două Românii;

4. Cele două Românii votează diferit: cea prosperă dorește continuarea direcției actuale, cealaltă este frustrată și vrea să se răzbune;

5.  România „prosperă și educată” vrea menținerea status quo-ului, în timp ce cealaltă dorește o schimbare și simte că vocea ei nu contează;

6. România pro-europeană continuă să o trateze cu dispreț pe cealaltă Românie, considerând-o, pur și simplu, proastă – și cu proștii nu ai ce face, nu-i așa?;

7. Politica externă a României se remarcă doar prin slugărnicie, liderii noștri sunt yes-men ce oscilează între Bruxelles și Washington. Direcția politicii externe a României este cea corectă, dar există spațiu de manevră, de negociere – spațiu pe care ai noștri nu par să-l vadă.

România nu este o democrație autentică. Oricine crede altceva nu știe despre ce vorbește. Mult-hulitul sistem este o încrengătură de putere și interese care implică elemente din politică, justiție și servicii secrete. Sistemul ține cu dinții de România și o controlează destul de bine, în interesul său, nu în interesul națiunii. Constituția este prost croită, dar în mod voit – pentru a servi interesele sistemului. De pildă, cei 9 judecători ai Curții Constituționale sunt numiți de Parlament (6) și de Președinte (3). Evident, nu există un echilibru: puterea legislativă numește 6 judecători, iar cea executivă 3, în timp ce cea judecătorească nu are niciun cuvânt de spus. Poate cineva nega că, în această situație, Curtea Constituțională este o unealtă de control în mâinile clasei politice?

Să luăm, de exemplu, pensiile speciale: în ce univers posesorii de pensii speciale din Curtea Constituțională vor vota pentru anularea lor? În plus, președintele poate convoca referendumuri, dar rezultatul acestora nu obligă decidenții politici la nimic. Chiar și o moțiune simplă nu duce la niciun rezultat palpabil. Pe deasupra, primarii nu sunt aleși prin respectarea principiului democratic al majorității, ci în cel mai nedemocratic mod cu putință – într-un singur tur – ceea ce îi favorizează pe cei aflați în funcție. Așadar, localitățile sunt fixate în imobilismul politic al unui sistem creat în avantajul unora. Evident, acestea sunt doar câteva exemple care ne arată că România nu are prea multe lucruri în comun cu democrația, ceea ce justifică afirmația lui J.D. Vance că democrația românească nu este foarte solidă, dacă a putut fi destabilizată prin intermediul postărilor de pe TikTok.

Turul doi al alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost anulat, fără ca poporul să știe exact de ce. Este foarte posibil ca decizia să fi fost corectă, dar, în lipsa unor date concrete, care să fie înfățișate unei opinii publice înfometate după adevăr, rămânem sub ciuperca atomică a teoriilor conspiraționiste. Felul în care s-a dispus anularea turului doi al alegerilor prezidențiale din anul 2024 confirmă statutul de „republică bananieră”, pe care România nu-l poate evita. Este ea europeană și euro-atlantică, dar pare mai mult o anomalie într-un grup select și, oricât ne-ar durea realitatea, cam așa este.

Onest era, dacă numitul Călin Georgescu chiar a afectat corectitudinea alegerilor, ca acesta să fi fost eliminat din cursă, iar Lasconi și Ciolacu să fi intrat în turul doi. Dar am luat-o de la capăt: în finală au intrat George Simion și Nicușor Dan. Niciunul dintre aceștia nu este potrivit pentru funcția supremă – aceasta este părerea mea. Desigur, cel de-al doilea, dintr-o miopie ușor de înțeles, dar greu de acceptat, pare preferabil, de parcă vreunul din cei doi ar merita să ajungă la Cotroceni. Am înțeles cu toții că are studii în străinătate, absolvite într-un mod ce frizează excelența, dar singura utilitate a acestora, în viața politică, pare a fi capacitatea domnului Nicușor Dan de a rezolva probleme matematice prin studiourile diverselor televiziuni.

Sigur, admiratorii absolventului de matematică Nicușor Dan nu înțeleg că problemele pe care trebuie să le rezolve președintele sunt de natură socială, umană. Președintele trebuie să știe mai ales istorie, geografie, economie și psihologie, printre altele – nu neapărat matematică. Nu strică să știi matematică, dar nu este nimic crucial, ca președinte, să știi foarte bine o știință atât de departe de efervescența unei națiuni. Mai mult, s-a marșat pe ideea că are studii în străinătate, de parcă ar fi ceva rușinos să ai studii finalizate în România.

Din nou, se aruncă anatema asupra sistemului educațional românesc, fiindcă este înjositor să ai studii în România, dar glorios să ai studii în străinătate. Cel puțin așa ni se spune. Pe deasupra, domnul Nicușor Dan este un comunicator cu multe carențe, un orator la fel de bun ca Ceaușescu, carismatic precum o statuie, deci... Mai mult, nici măcar nu pare să aibă vreun simț politic bine conturat. Apropo, mai știe cineva ce a promis Nicușor Dan că va face sau dacă a promis ceva? El a câștigat doar arătând spre Vest și clamând că nu are nimic în comun cu contracandidatul său. Se pare că a fost suficient.

George Simion este, de asemenea, o anomalie. Nu este chiar atât de sinistru pe cât au vrut unii să credem, nici total lipsit de educație, nici măcar prost. Da, nu este absolvent de Sorbona sau măcar de Matematică, dar asta nu înseamnă că nu este inteligent. Există multe forme de inteligență, dar noi valorizăm mai ales excelența academică în științele exacte, ceea ce este nedrept față de mulți dintre semenii noștri. Repet: există multe forme de inteligență.

Domnul Simion s-a descurcat rezonabil ca om politic, dacă îl comparăm cu politicianul român tipic. Mesajele sale au fost coerente, corecte și reale, la fel ca și bazinul său electoral. El a vorbit ca să fie înțeles de acest bazin electoral. A profitat de acesta, a spus ce voia să audă. În definitiv, asta fac politicienii, în general, și cei români, în mod particular. Simion are un limbaj, pe alocuri, grobian, cu irizații troglodite – da, indiscutabil. Însă el, după ce a performat în primul tur din mai 2025, a făcut tot posibilul ca să fie învins în turul doi. Da, asta cred.

Toate alegerile prezidențiale din 2000 încoace au avut nevoie de un personaj negativ. Acum a fost rândul lui George Simion, care și-a jucat rolul bine. A părut chiar speriat că ar putea ajunge președinte. Pe cât de bine și abil s-a descurcat până la primul tur din 2025, pe atât de prost s-a descurcat în ultimele două săptămâni. Repet: parcă a vrut să piardă. Cei doi au părut cele două fețe ale aceleiași monede, numită „sistem”. Ca un individ anost și fără calități politice bine reliefate să câștige alegerile, era nevoie de o antiteză – pornită dintr-o teză, fără sinteză. Și rețeta a funcționat de minune, din nou. Știți cum se spune: dacă ești înșelat o dată, să-i fie rușine celui care te-a înșelat; dacă ești înșelat de n ori, să-ți fie rușine ție. Ne este, oare, rușine că suntem atât de ușor de manipulat? Că ni s-au oferit din nou, pe tavă, răul și răul mai mic și, da, l-am votat cu disperare pe Muc cel Mic?

Am mai jucat în acest film, în filmul în care poporul, înspăimântat, dă năvală spre urne pentru a opri răul absolut. George Simion a fost demonizat de o presă care s-a lepădat de orice aparențe. Sigur, și el le-a făcut sarcina foarte ușoară. Un jurnalist care nu are nimic în comun cu echidistanța și obiectivitatea este doar un propagandist, iar marea majoritate a spectrului media din România chiar așa s-a comportat. Dar este ok, fiindcă a făcut-o pentru o cauză nobilă. Scopul scuză mijloacele, nu-i așa?

Am votat cu Nicușor Dan, inclusiv eu, fiindcă este răul mai mic – dar totuși rău. Mă întreb când vom vota binele. Dacă va fi vreodată să o facem. Cei doi candidați sunt pe măsura incapacității noastre de a construi o democrație, dacă nu autentică, măcar funcțională. 

Dar le voi strica bucuria celor care cred că au repurtat o victorie împotriva conaționalilor săi – de parcă am fi în toiul unui război civil: furtuna doar se amână. Dacă așa-zișii suveraniști își vor găsi un candidat carismatic, cerebral, prezentabil, un orator stăpân pe vorbe și pe ton, aceștia vor mătura ca un tsunami scena politică românească. Pare greu de crezut că așa ceva ar putea să se întâmple, deoarece din „prostime” nu poate țâșni așa ceva.

Oare?