Să începem cu o recapitulare:
1. România a cunoscut 35 de ani de proastă guvernare, care a însemnat corupție, nepotism, incompetență și hoție;
2. România a aderat la NATO și UE, dar aceste realizări nu au fost fructificate de clasa politică la justa lor valoare;
3. O mare parte dintre români trăiesc în continuare în sărăcie și excludere, ceea ce face ca, astăzi, să vorbim de două Românii;
4. Cele două Românii votează diferit: cea prosperă dorește continuarea direcției actuale, cealaltă este frustrată și vrea să se răzbune;
5. România „prosperă și educată” vrea menținerea status quo-ului, în timp ce cealaltă dorește o schimbare și simte că vocea ei nu contează;
6. România pro-europeană continuă să o trateze cu dispreț pe cealaltă Românie, considerând-o, pur și simplu, proastă – și cu proștii nu ai ce face, nu-i așa?;
7. Politica externă a României se remarcă doar prin slugărnicie, liderii noștri sunt yes-men ce oscilează între Bruxelles și Washington. Direcția politicii externe a României este cea corectă, dar există spațiu de manevră, de negociere – spațiu pe care ai noștri nu par să-l vadă.